Între zidurile tale, din ordinul Moscovei roșii și al trădătorilor de neam, călăii comuniști au torturat și ucis, timp de aproape o jumătate de veac, mii de oameni.
Între zidurile tale, Aiudule, au încăput munți de suferințe și ai sfărâmat, în beznele celulelor, destinele celor tineri și demni. Pentru că, în locul tâlharilor și al criminalilor odioși, tu ai primit între zidurile tale studenți, ofițeri ai armatei regale, țărani harnici și intelectuali de valoare – adică tot ce a avut țara asta mai demn și mai bun.
A fost o încercare diabolică de a ne ucide, iar pentru cei ce se împotriveau comunismului, zeci de alte temnițe au mers pe același drum al crimei și terorii.
Astăzi, când se vrea aruncarea totului în uitare, iată că supraviețuitorii acestor temnițe și lagăre – cu preoții noștri în frunte – după ce au sfințit, unii prin har și menire, alții prin suferință, se roagă la acel simbolic și măreț monument, ridicat lângă zidurile tale păgâne, Aiudule.
(Articol scris de Președintele AFDPR și publicat în presa centrală la 14 septembrie 1999)
De menționat că, la 14 septembrie 1999, Președintele AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu, se îndrepta spre comemorarea de la Aiud, când a fost victima unui grav accident de circulație, suferind multiple fracturi.
Inca Suntem 15000 de oameni Puteti sa va alaturati noua
Împreună putem face diferența pentru a crea o lume mai dreaptă și mai umană.